Liderii Uniunii Europene au promis într-o scrisoare transmisă Marii Britanii şi publicată luni că soluţia de rezervă privind Irlanda de Nord, care ar implica rămânerea Regatului Unit în uniunea vamală a blocului european, este una temporară, însă au refuzat să aducă modificări acordului privind Brexitul, scrie Daily Mail.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
În scrisoarea publicată luni dimineaţa,  Donald Tusk – preşedintele Consiliului European şi Jean-Claude Juncker – preşedintele Comisiei Europene au promis că soluţia controversată privind Irlanda de Nord va fi implementată temporar doar dacă va fi necesar. Însă ei au refuzat să modifice acordul care va fi votat mâine de parlamentarii britanici.
 
Astfel, deşi au fost oferite asigurări, această scrisoare nu modifică cu nimic acordul care va fi votat de parlamentarii britanici marţi, 15 ianuarie.
 
În scrisoare, liderii UE precizează: „După cum ştiţi, nu suntem într-o poziţie de a aproba modificări ale Acordului de Retragere, dar, pentru a facilita următorii paşi din proces, ne bucurăm să confirmăm, în numele instituţiilor UE pe care le reprezentăm, felul în care înţelegem următoarele puncte privind responsabilitatea noastră”.
 
Ei adaugă: „Consiliul European a informat că, dacă va fi implementată soluţia de rezervă, va fi ceva temporar, până când va fi înlocuită de un acord ulterior care asigură evitarea unei graniţe stricte (între Irlanda de Nord şi Irlanda). Uniunea Europeană, într-un astfel de caz, îşi va folosi puterile pentru a negocia şi a ajunge rapid la un acord care ar înlocui soluţia de rezervă, astfel că soluţia ar fi implementată doar cât este strict necesar”.
 
De asemenea, oficialii UE au subliniat că „vor fi luate în considerare aranjamente şi tehnologii” care ar putea ajuta situaţia.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.