Kremlinul a anunţat vineri că va analiza, conform legii, o potenţială cerere din partea Marii Britanii de a-i audia pe cei doi bărbaţi suspectaţi că au încercat să îl asasineze pe fostul spion rus, Serghei Skripal. Moscova a precizat că nu a primit o astfel de cerere, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Fără îndoială că dacă va exista o astfel de cerere, va fi analizată de Moscova în concordanţă cu legea din Rusia”, a declarat Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Peskov a subliniat că Kremlinul a negat orice implicare a statului rus în otrăvirea lui Skripal.

Marea Britanie i-a pus sub acuzare în absenţă pe cei doi ruşi şi a anunţat că, dacă vor părăsi Rusia, vor fi arestaţi, existând deja un mandat european de arestare pe numele lor.

Ei sunt acuzaţi de tentativă de omor pentru că au încercat să îl otrăvească pe fostul spion rus, care lucra pentru britanici, Serghei Skripal şi pe fiica sa. De asemenea, un poliţist a murit după ce a intrat în contact cu substanţa.

Ei au susţinut într-un interviu la televiziunea de stat RT că se aflau în Salisbury ca turişti pentru a vizita catedrala din oraş.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.