Kremlinul a declarat luni că forţele ruse nu au lovit clădiri rezidenţiale din Ucraina, la două zile după ce un bloc de locuinţe din oraşul Dnipro a fost lovit de o rachetă care, potrivit celui mai recent bilanţ al Kievului, a ucis cel puţin 40 de persoane în timp ce alte câteva zeci sunt date dispărute.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Luni, într-o actualizare pe Telegram, serviciile de urgenţă ucrainene au anunţat că 40 de persoane, inclusiv trei copii, au murit în atacul asupra blocului din Dnipro, în timp ce 39 de persoane au fost salvate, 75 au fost rănite şi 46 sunt încă date dispărute.

"Forţele armate ruse nu lovesc clădiri rezidenţiale sau facilităţi de infrastructură socială. Atacurile sunt efectuate asupra unor ţinte militare, evidente sau camuflate", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit agenţiei TASS.

Forţele aeriene ucrainene spun că imobilul a fost lovit de o rachetă rusească Kh-22, care a distrus două etaje în care se aflau aproximativ 75 de apartamente. 

Dmitri Peskov a sugerat însă că este posibil ca blocul să fi fost lovit pentru că racheta rusă a fost interceptată de o "contramisiune antiaeriană" ucraineană. El a adăugat că "unii reprezentanţi ai părţii ucrainene" au ajuns la aceeaşi concluzie.

Kievul spune însă că nu are echipamentul necesar pentru a doborî astfel de rachete. 

Proiectată iniţial ca rachetă anti-navă, Kh-22 este o armă mai veche şi mai puţin precisă decât majoritatea rachetelor moderne.

Un consilier al preşedintelui ucrainean, Oleksii Arestovici, declarase sâmbătă că se pare că racheta rusă a căzut pe clădirea rezidenţială după ce a fost doborâtă de apărarea aeriană ucraineană, dar. comentariile sale au fost aspru criticate în Ucraina, ceea ce l-a obligat să îşi ceară scuze.

Dnipro, un oraş de aproape un milion de locuitori care serveşte drept centru de aprovizionare pentru forţele ucrainene din regiunea Donbas din estul ţării, este vizat în mod repetat de rachete ruseşti.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.