Kremlinul a descris marţi drept “periculoase” pentru populaţie manifestaţiile anticorupţie neautorizate, precum cele organizate luni în numeroase oraşe din Rusia, inclusiv Moscova, la apelul opozantului Aleksei Navalnîi, relatează AFP. De asemenea, autorităţile ruse au subliniat că nu dau nicio atenţie apelurilor SUA de a publica manifestanţii reţinuţi în marja mitingurilor, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Organizarea oricărui tip de evenimente autorizate, cum este prevăzut de lege, nu prezintă nici un pericol (…). Ceea ce este periculos sunt manifestaţii de provocare. Da, este cu adevărat periculos. Este pericol pentru oamenii din jur”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, denunţând “grupul de provocatori” care a protestat luni în centrul Moscovei.

Peskov a atras atenţia că autoriţăţile nu au acţionat împotriva manifestanţilor care şi-au anunţat intenţiile în avans.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

"În ceea ce îi priveşte pe cei care au luat parte la acţiuni provocatoare, încălcând legea, în acest caz autorităţile au luat măsuri împotriva lor respectând în totalitate legislaţia noastră”, a insistat el.

În ceea ce priveşte anunţul Casei Albe, care condamnă arestarea opozanţilor, Peskov a răspuns: “Nu suntem de acord când întrebarea este pusă astfel. Acesta nu este genul de apeluri pe care ar trebui să îl ascultăm”.

Opozantul numărul unu al Kremlinului Aleksei Navalnîi a fost condamnat la 30 de zile de detenţie, luni seara, în urma unui zile de manifestaţii a susţinătorilor săi, marcată de arestarea a peste 1.700 de persoane în toată Rusia.

Mii de persoane - 4.500 potrivit poliţiei - au ieşit pe această stradă şi au scandat ”Rusia fără Putin!” sau ”Putin hoţul!” , mai multe decât cele venite să asiste la reconstituiri medievale în costume, cu ocazia acestei zile libere.

La Moscova, la fel ca în provincie, forţe antirevoltă au răspuns cu fermitate, dispersând mulţimea uneori cu lovituri de bastoane şi îmbarcând manifestanţi cu maşinile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.