Kremlinul a apreciat luni că ar fi ”absurd” ca Rusia să fie acuzată de moartea unei britanice, contaminate cu noviciok, la patru luni după criza diplomatică între cele două ţări, declanşată de otrăvirea unui fost spion rus şi a fiicei sale, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Noi nu suntem la curent cu faptul că Rusia ar fi fost asociată în vreun fel cu asta. Considerăm că ar fi, în orice caz, destul de absurd”, a declarat un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitrei Peskov, într-o conferinţă de presă.

”Regretăm profund moartea unei cetăţene britanice”, a spus el, adăugând că Rusia ”rămâne foarte îngrijorată faţă de prezenţa unor substanţe toxice pe teritoriul Regatului Unit”.

”Noi considerăm că asta reprezintă, bineînţeles, un pericol nu doar la adresa britanicilor, ci a tuturor europenilor”, a dat el asigurări.

”Rusia le-a propus încă de la început partenerilor săi britanici o anchetă comună”, însă Londra nu a dat curs acestei propuneri, a declarat Peskov, care s-a întrebat dacă ”Marea Britanie este interesată de o anchetă veritabilă”.

Spitalizată într-o stare critică, la Salisbury, în sud-vestul Angliei, Dawn Sturgess, în vârstă de 44 de ani, a decedat duminică seara.

Ea a fost contaminată cu agentul neurotoxic noviciok, potrivit poliţiei britanice, care efectua, începând de luni, o anchetă cu privire la crimă.

Un bărbat în vârstă de 45 de ani, spitalizat de asemenea în urma unei contaminări cu noviciok, potrivit Londrei, se află în continuare în stare critică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.