Un număr de 28.000 de luptători voluntari au depus cereri, începând din februarie, pentru a se alătura Gardei de Asalt a Ucrainei, aproape toate unităţile fiind deja constituite, relatează Ukrinform.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul de Interne Igor Klimenko a făcut aceste declaraţii la televiziunea ucraineană.

”Am acceptat deja 28.000 de cereri de la luptători voluntari. În primul rând, cererile au fost trimise prin centrele pentru asigurarea serviciilor administrative şi prin website-urile acestora. Desigur, nu toată lumea va ajunge în aceste unităţi, pentru că procesul de selecţie este destul de dur. Am început deja antrenamentele pentru aproape toate unităţile, în zonele de antrenament din ţara noastră”, a spus Klimenko.

El a afirmat că antrenamentele vor dura cât este nevoie pentru a avea unităţi ale Gărzii Naţionale, ale Serviciului de Gardă la Frontiera de Stat şi ale Poliţiei Naţionale gata de luptă, toate fiind numite acum ”Garda de Asalt”.

Potrivit acestuia, cea mai mare parte a unităţilor au fost deja alcătuite.

”Unităţile au fost în cea mai mare parte alcătuite şi acum recrutăm luptători voluntari în plus, pentru a avea o rezervă în viitor”, a adăugat Klimenko.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.