Luni, 15 septembrie, PRO FM a deschis oficial noul sezon cu o grilă reinventată şi o echipă de DJ gata să ridice volumul şi să răspândească buna dispoziţie pe frecvenţe. Pe ascultători îi aşteaptă formate dinamice, combinaţii neaşteptate de voci şi un ton super conectat la spiritul generaţiei de azi - exact ce trebuie pentru ca ziua să aibă beat-ul potrivit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Noutatea acestei toamne este show-ul de după-amiază, difuzat de luni până vineri, între 16:00 şi 19:00, unde Liza Sabău şi Cucu formează un duo cu energie specială. Liza intră în emisie cu naturaleţea şi spontaneitatea care o definesc, dar şi cu talentul de a transforma întâmplările de zi cu zi în momente savuroase On Air. 

„La radio mă simt ca acasă. Râd mult şi spun lucrurilor pe nume, am şi reguli, normal, dar mai scap şi câte-o vorbă „acceptabilă de mamă”. Sunt o mamă normală, ce trăiesc, aia povestesc. Cum râd acasă, râd şi aici. Ce mă enervează acasă, mă enervează şi aici — doar că dau mai pe silent microfonul. Şi da, sunt mama aia care se bucură de muzică, de glume (mai ales de cele pe seama mea) şi de momentele mici. Nu sunt singură, ceea ce pentru mine e ideal. Fac echipă cu domnişorul Cucu, iar de partea fresh se ocupă el. O să am grijă să ne ţină la curent cu toate poveştile din oraş şi nu numai. Eu, dacă am un rol la PRO FM, e acesta: să dau cu love şi să fac după-amiaza mai uşoară.”, a împărtăşit Liza.

Partenerul ideal de microfon este Cucu, pe numele real, Horaţiu Adrian Cuc. Prin carisma, umorul său molipsitor şi o vastă experienţă în entertainment, completează perfect dinamica emisiunii. Împreună, cei doi promit să devină highlight-ul după-amiezilor.

„Mă bucur enorm să revin la radio, mai ales aici, la PRO FM. Partea cea mai tare e că îi cunosc pe toţi colegii de mult timp, aşa că integrarea mea în colectiv e super naturală! Dar cel mai important este că voi face echipă cu Liza — şi asta înseamnă poveşti faine, caterincă, jocuri şi ocazia perfectă de a învăţa şi mai mult radio de la ea. Sunt convins că o să avem cele mai frumoase după-amiezi de acum încolo!”, a spus Cucu.

WTF cu Bianca, Bodonea şi Bogdan, matinalul PRO FM, rămâne o ancoră puternică în grila postului radio. Bianca Purcărea, Ionuţ Bodonea şi Bogdan Ciudoiu au revenit deja din vacanţă în urmă cu două săptămâni, ”mai reali şi mai umani”, mai aproape de subiectele zilei, pe care le abordează firesc, cu aceeaşi chimie şi notă de amuzament cu care şi-au obişnuit fanii.

Noua grilă îi readuce în FM şi pe unii dintre cei mai iubiţi DJ ai staţiei:

  • Venger, cunoscut pentru atitudinea fresh şi nonconformistă, propune un show care îmbină cultura pop, muzica actuală şi interacţiunea directă cu publicul, în fiecare zi, între 10:00 şi 13:00;
  • Miruna, influencerul cu voce caldă şi empatică din miezul zilei, dezvăluie tot ce e în trend, de luni până vineri, de la 13:00 la 16:00. Cu un vibe pozitiv şi multă autenticitate, emisiunea ei este pauza perfectă în mijlocul agitaţiei cotidiene;
  • Fereşteanu, figură emblematică în peisajul PRO FM, vine de la 19:00 până la 22:00, cu observaţii smart, analize din lumea showbiz-ului, toate în stilul inconfundabil, dar şi cu discuţii lejere alături de comunitatea sa din ON-AIR şi din online;
  • Florin Goldic şi Mircea Ivan îşi împart orele din zilele de weekend şi livrează mixul perfect de informaţii hot şi piese de top. Dimineţile de sâmbătă şi duminică îi aparţin lui Florin, începând cu ora 07:00, iar de la 10:00, Mircea duce mai departe ritmul, ţinându-le companie ascultătorilor până la 12:00.

Schimbările din această toamnă vin dintr-o nevoie firească de a ţine pasul cu generaţia pentru care radioul trebuie să fie mai mult decât muzică: o experienţă. Am construit noua grilă cu gândul la autenticitate, la energia care se simte real dincolo de boxe şi la dorinţa ascultătorilor de a regăsi în vocea DJ-ilor un prieten apropiat. Ne dorim programe dinamice, clare, cu identitate puternică şi voci care aduc fiecare un stil diferit, dar unite de aceeaşi energie PRO FM. Este un pas natural în evoluţia noastră, prin care vrem să consolidăm relaţia cu comunitatea şi să rămânem relevanți pentru un public tânăr, activ şi conectat”, a declarat Manuel Dinculescu, director de programe PRO FM.

PRO FM continuă să fie radioul deschis către oameni, idei şi sound-uri în vogă – un spaţiu în care vocile şi momentele se întâlnesc pe aceeaşi frecvenţă cu cei care trăiesc clipa la maximum.

Despre PRO FM                                                                                                                      

PRO FM, cea mai longevivă staţie radio din România, face parte din portofoliul DIGI din 2015. Grupul mai deţine posturile radio Digi FM, Chill FM, Digi24 FM şi Dance FM şi televiziunile Digi24, Digi 4K, Digi Sport 1, 2, 3 şi 4, televiziunea Film Now (pay-tv), posturile documentare Digi World, Digi Life şi Digi Animal World, televiziunile muzicale UTV, Music Channel şi Hit Music.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.