Kim Jong-un începe vizita în Vietnam la ambasada Coreei de Nord

Kim Jong-un începe vizita în Vietnam la ambasada Coreei de Nord

Liderul nord-coreean Kim Jong-un a vizitat ambasada ţării sale din Hanoi marţi, aceasta fiind prima sa ieşire în vizita pe care o efectuează în Vietnam, unde se află pentru summit-ul cu preşedintele american Donald Trump, scrie Reuters.

Kim a intrat în ambasadă la scurt timp după ora locală 17:00, după ce a părăsit cu o limuzină hotelul din centrul capitalei Hanoi unde este cazat.
 
Kim Jong-un a ajuns marţi în Vietnam, după o călătorie de două zile şi jumătate cu trenul, parcurgând în jur de 4.500 de kilometri.
 
Kim a salutat şi a zâmbit, fiind întâmpinat de oficiali vietnamezi şi de o gardă de onoare pentru ca apoi să se urce în Mercedes-ul său. Gărzile sale de corp au alergat pe lângă maşină în timp ce acesta pleca.
 
Summit-ul, al doilea după ce Trump şi Kim s-au întâlnit în Singapore în 2018, are ca scop continuarea progreselor pentru „dezarmarea nucleară completă a Peninsulei Coreene”.
 
Agenţia de stat nord-coreeană KCNA a informat cu privire la călătoria lui Kim şi a precizat că el este însoţit de negociatorul-şef privind arsenalul nuclear Kim Yong Chol, sora sa Kim Yo Jong şi alţi oficiali de rang înalt.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră