Kievul afirmă că Rusia atacă puternic în estul Ucrainei

Armata Ucrainei a declarat că forţele sale au fost supuse mai multor atacuri ruseşti în cursul zilei de marţi pe fronturile Toreţk şi Pokrovsk din estul Ucrainei, relatează Reuters.

Într-un comunicat, armata spune că forţele ruse au atacat poziţiile ucrainene din jurul Toreţk, inclusiv aşezarea Niu-York, dar nu precizează care a fost rezultatul acestor lupte.

Anterior, Rusia declarase că forţele sale au preluat controlul asupra Niu-York, dar Reuters nu a putut verifica independent acest lucru.

Frontul Pokrovsk este locul unde Rusia îşi concentrează principalul atac, a declarat armata ucraineană. Aceasta a precizat că forţele sale au respins 49 de atacuri ruseşti marţi şi că alte 13 confruntări erau încă în desfăşurare.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră