Curtea Supremă sud-coreeană, cea mai înaltă jurisdicţie din ţară, a dispus marţi ca gigantul japonez al oţelului să despăgubească muncitori cu forţa în al Doilea Război Mondial, o hotărâre care ar urma să tensioneze şi mai mult relaţiile între cei doi vecini, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Hotărârea Curţii constituie probabil ultimul act al unui maraton judiciar de 21 de ani, lansat de patru sud-coreeni - dintre care numai unul mai este în viaţă - împotriva Nippon Steel & Sumitomo Metal (NSSM).

Ei acuză întreprinderea că i-a obligat să muncească în oţelăriile sale în perioada 1941-1943.

Cea mai înaltă jurisdicţie a confirmat o hotărâre pronunţată în prima instanţă, care dispunea ca fiecărei victime să i se plătească despăgubiri în valoare de 100 de milioane de woni (77.000 de euro).

Singurul peten în viaţă, Lee Chun-sik, în prezent nonagenar, a asistat la şedinţă aşezat într-un fotoliu cu rotile, vizibil emoţionat.

”Sunt doar atât de trist că sunt singurul rămas”, a declarat el presei, cu lacrimi în ochi.

Iniţial, doi sud-coreeni au sesizat justiţia japoneză, cerând despăgubiri şi achitarea salariilor neplătite în oţelării deţinute de predecesorul Nippon Steel.

Cererile le-au fost respinse de tribunale japoneze, care au apreciat că dreptul lor de a se adresa justiţiei a fost abolit printr-un tratat din 1965. Ei au sesizat, atunci, justiţia sud-coreeană, în 2005, împreună cu alţi doi sud-coreeni.

În 2012, Curtea Supremă stabilea că întreprinderea japoneză este vinovată de faptele care i se reproşau.

Hotărârea de marţi a fost pronunţată în urma unui ultim apel al NSSM împoriva sumei despăgubirii.

Niciun alt apel nu mai este posibil în justiţia sud-coreeană.

Potrivit unor date sud-coreene, aproximativ 780.000 de sud-coreeni au fost obligaţi să muncească în timpul ocupaţiei japoneze - date care nu includ femeile obligate să inte în bordeluri ale armatei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.