Marina Ovsiannikova, jurnalista rusă care a criticat în direct într-o emisiune televizată războiul Rusiei în Ucraina afişând un poster, a anunţat că a părăsit arestul la domiciliu ordonat de instanţă, relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Mă consider absolut nevinovată şi, din cauza refuzului ţării noastre de a-şi executa propriile legi, refuz din 30 septembrie 2022 să-mi respect restricţia înainte de judecată sub formă de arest la domiciliu şi mă eliberez de toate acestea”, a spus Ovsiannikova într-o declaraţie pe contul ei de Telegram.

În august, un tribunal a plasat-o în arest la domiciliu până pe 9 octombrie, acuzând-o de diseminarea informaţiilor false referitor la Forţele Armate Ruse, potrivit TASS.

Ovsiannikova, fostă angajată a televiziunii Russian Channel One, a întrerupt o emisiune în direct în martie, când a afişat o pancartă pe care scria: ”Spuneţi NU RĂZBOIULUI. Opriţi războiul. Nu credeţi propaganda care vă spune minciuni”.

La acea vreme, Ovsiannikova a declarat mulţi jurnalişti ruşi văd o deconectare între realitate şi ceea ce este prezentat de canalele de televiziune ale ţării, argumentând că ”era pur şi simplu imposibil să taci”.

”Dragi oameni ai legii, vă rog să puneţi acest tip de brăţară lui Putin, deoarece el ar trebui să fie izolat de societate, nu eu. Putin ar trebui să fie judecat pentru genocidul împotriva poporului Ucrainei şi uciderea în masă a populaţiei masculine a Rusiei”, a afirmat Ovsiannikova într-un videoclip separat de pe Telegram, miercuri, arătând spre o brăţară de monitorizare pe care o avea prinsă la gleznă.

Leadershipul militar rus ”nu are nicio idee despre numărul de victime în rândul populaţiei civile” din Ucraina”, a adăugat ea.

”Conştiinţa unui judecător, procuror sau anchetator poate că se va trezi şi nu vor mai spune că informaţiile referitoare la acei copii care au murit în Ucraina sunt false. Şi vor înceta să mă acuze pentru că spun adevărul”, a spus Ovsinnikovsa.

”Am petrecut aproape două luni în arest la domiciliu”, a continuat ea, adăugând că tot timpul anchetatorii s-au referit la cuvintele ministrului rus al Apărării, Serghei Şoigu, şi ale purtătorului său de cuvânt, general-maiorul Igor Konaşenkov, ”încercând să pretindă că nici măcar un copil nu a murit în timpul războiului din Ucraina.”

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.