Aproape jumătate dintre israelieni se opun unei operaţiuni militare terestre ”imediate” în Fâşia Gaza, arată o anchetă publicată în ediţia de vineri de către cotidianul Maariv, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În total, 49% dintre cei chestionaţi, întrebaţi dacă ”armata trebuie să desfăşoare o operaţiune terestră în (Fâşia) Gaza imediat sau trebuie să aştepte” răspund că este necesar ca armata să aştepte.

Alţi 29% dintre chestionaţi vor ca operaţiunea să fie lansată ”imediat”.

Această anchetă a fost realizată la 25 şi 26 octombrie de Institutul Panel4All, în rândul a 522 de persoane - care reprezintă un eşantion reprezentativ al populaţiei adulte israeliene, de aproximativ zece milioane de locuitori -, cu omarjă de eroare de 4,3%, potrivit ziarului.

Săptămâna trecută, 65% dintre persoanele intervievate de către acelaşi institut declarau că susţin o invazie militară a Fâşiei Gaza, potrivit Maariv. Acest sondaj nu viza caracterul imediat sau nu al acestei ofensive terestre.

”NE VOM BATE”

Populaţia israeliană este profund traumatizată de atacul Hamas în Israel de la 7 octombrie, fără precedent ca amploare şi violenţă, soldat cu 1.400 de morţi, majoritatea civili şi luarea a 224 de ostatici.

Cei 224 de ostatici, duşi cu forţa în Fâşia Gaza, au fost identificaţi de către autorităţile israeliene,

Joi seara, familiile lor, reunite într-un colectiv, au ridicat toul împotriva Guvernului lui Benjamin Netanyahu.

”Gata cu răbdarea, ne vom bate”, a anunţat Forumul Familiilor Ostaticilor şi Dispăruţilor.

Conducătiri israelieni, care se angajează să ”aneantizeze” Hamas, au ordonat imediat bombardamente în Fâşia Gaza, neîntrerupte de la atacul Hamas.

Ei au comasat zeci de mii de militari la bariera de securitate cu enclava palestiniană şi au promis în mai multe rânduri să lanseze o ofensivă terestră.

Ministerul Sănătăţii al Hamas a anunţat joi că pragul de 7.000 de morţi a fost depăşit, majoritatea civili, în campania israeliană de represalii în encvala palestiniană.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.