Banca JPMorgan a declarat luni că victoria în alegeri a primarului centrist al Bucureştiului, Nicuşor Dan, reduce riscul politic pe viitor, iar o scădere a ratingului suveran sub nivelul de investiţii este acum mai puţin îngrijorătoare, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Banca de pe Wall Street şi-a ajustat previziunile după turul al doilea al alegerilor de duminică, afirmând că se aşteaptă acum la o „devalorizare moderată” a monedei naţionale. Potrivit unei note, banca prevede că leul va fi cotat la 5,10 faţă de euro până la sfârşitul celui de-al doilea trimestru şi la 5,25 până la sfârşitul anului.

JPMorgan a modificat, de asemenea, expunerea sa pe obligaţiunile internaţionale ale României de la „subponderare” la „pondere de piaţă” şi de la „pondere de piaţă” la „supraponderare” pe obligaţiunile administraţiilor locale.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

„Procesul de formare a unei majorităţi rămâne dificil”, a declarat Nicolaie Alexandru-Chidesciuc de la JPMorgan. „În cel mai bun scenariu, un guvern ar putea fi format până la jumătatea lunii iunie, iar un pachet fiscal ar putea fi aprobat, tot în cel mai bun scenariu, până la sfârşitul lunii iunie”, a explicat el.

Nicuşor Dan a câştigat alegerile prezidenţiale din ţară într-o victorie surprinzătoare asupra rivalului de extremă dreapta, naţionalist, care promisese să pună România pe o traiectorie inspirată de politica preşedintelui american Donald Trump, precizează Reuters.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.