Ministrul francez de Interne, Gérald Darmanin, a prezentat duminică un bilanţ actualizat al verificărilor efectuate asupra tuturor agenţilor de securitate şi funcţionarilor publici implicaţi în organizarea Jocurilor Olimpice din această vară, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Darmanin a precizat că 800 de persoane au fost respinse până în acest moment de la Jocurile Olimpice din această vară de la Paris, ca urmare a celor 180.000 de controale de securitate efectuate - dintr-un total de un milion de controale care urmează să fie efectuate.

"Poporul francez trebuie să ştie că îi verificăm pe absolut toţi cei care se apropie de Jocurile Olimpice. Sunt deci voluntarii, purtătorii de torţe, persoanele care vă vor însoţi. Sunt un milion de controale de efectuat, am efectuat deja 180.000 de controale, am exclus 800 de persoane", a subliniat ministrul de Interne la canalul de ştiri LCI.

"Asta înseamnă că există oameni care au vrut să se înscrie pentru a purta flacăra, pentru a fi voluntari la Jocurile Olimpice, şi care, în mod clar, nu aveau intenţii bune", a continuat Gérald Darmanin, adăugând că printre cei respinşi se numără "islamişti radicali" şi "ecologişti radicali care vor să protesteze".

Jocurile Olimpice (26 iulie-11 august) şi Paralimpice (28 august-8 septembrie) vor mobiliza aproape 45.000 de forţe de securitate internă. În medie, 35.000 de poliţişti şi jandarmi vor fi la datorie în fiecare zi pe întreg teritoriul Franţei pentru a garanta securitatea evenimentelor (25.000 pentru Jocurile Paralimpice). În plus, vor fi cel puţin 18.000 de militari şi între 18.000 şi 22.000 de agenţi de securitate privaţi în fiecare zi.

Parisul găzduieşte Jocurile Olimpice într-un moment în care Franţa este în alertă sporită în faţa ameninţării de atentate teroriste şi oferă o ceremonie de deschidere fără precedent pe Sena, la 26 iulie, pentru care sunt mobilizaţi 45.000 de poliţişti şi jandarmi.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.