Italia a fost victima unui atac cibernetic de amploare, în care mii de servere informatice au fost ţinta unui atac de tip ransomware, anunţă Agenţia Naţională italiană de Securitate Cibernetică (ACN), care îndeamnă organizaţiile să să ia măsuri pentru a-şi proteja sisteme de acest atac informatic, care viza exploatarea unei vulnerabilităţi informatice şi care a compromis servere în Finlanda, Franţa, Statele Unite şi Canada, relatează Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Directorul general al ACN, Roberto Baldoni, a declarat duminică Reuters că acest atac cibernetic viza să exploateze o vulnerabilitate informatică.

El a subliniat că este vorba despre un atac la scară mare.

Agenţia italiană de presă Ansa, care citează ACN, scrie că au fost compromise servere şi în alte ţări europene, ca Franţa şi Finlanda, dar şi în Statele Unite şi Canada.

Zeci de organizaţii italiene probabil că au fost afectate, iar multe altele au fost avertizate să ia măsuri pentru a evita să le fie blocate sistemele.

Clienţi ai Telecom Italia au semnalat probleme de Internet duminică, însă cele două probleme par să nu aibă legătură.

Oficiali americani în domeniul securităţii cibernetice au anunţat că inspectează impactul incidentelor semnalate.

”CISA acţionează împreună cu partenerii săi în sectoarele public şi privat pentru a evlua impactul incidentelor semnalate şi a furniza o asistenţă în cazul în care este necesar”, anunţă Agenţia americană de Securitate Cibernetică şi a Infrastructurilor (CISA).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.