Ministrul Transporturilor, Graziano Delrio, a declarat vineri seara că este aproape sigur că premierul Matteo Renzi va demisiona, dacă alegătorii italieni resping reforma constituţională prin referendumul de la 4 decembrie, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Cred că dacă va fi învins, atunci Renzi va merge la şeful statului şi îşi va depune demisia”, a declarat Delrio, care este un aliat apropiat al premierului Matteo Renzi.

De asemenea, politicienii italieni au susţinut că preşedintele ar putea să încerce să-l convingă pe premier să-şi păstreze poziţia pentru a asigura stabilitatea politică de care are nevoie Italia.

Însă, preşedintele italian ar putea să fie forţat să numească un alt premier pentru a implementa reforma constituţională.

Alegătorii italieni sunt aşteptaţi duminică la urne pentru a decide cu privire la o serie de reforme constituţionale propuse de democraţii lui Renzi, printre care se numără inclusiv limitarea puterilor Senatului.

Matteo Renzi a propus textul reformelor constituţionale deşi nu a reuşit să ajungă la un consens cu partidele parlamentare şi a fost chiar acuzat de porniri autoritare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.