Italia: Cel puţin trei persoane au fost rănite de un fulger care a lovit o plajă aglomerată

Italia: Cel puţin trei persoane au fost rănite de un fulger care a lovit o plajă aglomerată
FOTO: X

Cel puţin trei persoane au fost rănite, sâmbătă, de un fulger care a lovit o plajă aglomerată de pe coasta adriatică a Italiei, a anunţat presa locală, potrivit AFP. Una dintre persoanele afectate a fost rănită grav.

Fulgerul a lovit o plajă din apropiere de Alba Adriatica, în regiunea Abruzzo, imediat după ora prânzului, potrivit presei, care a estimat numărul persoanelor afectate între trei şi şapte. 

Fotografiile postate pe reţelele de socializare arată salvatorii înghesuindu-se în jurul a ceea ce pare a fi o femeie pe o targă pe plajă.

Potrivit agenţiei italiene de presă ANSA, unul dintre răniţi a fost transportat cu elicopterul la un spital din apropiere. Departamentul de protecţie civilă a avertizat sâmbătă cu privire la condiţii meteorologice instabile în centrul Italiei, cu furtuni dispersate şi "activitate electrică frecventă".
 
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor