Iranul refuză să implice SUA în ancheta prăbuşirii zborului PS752 al Ukraine International Airlines, anunţă directorul Autorităţii Aviaţiei Civile iraniene Ali Abedzadeh

Iranul refuză să implice SUA în ancheta prăbuşirii zborului PS752 al Ukraine International Airlines, anunţă directorul Autorităţii Aviaţiei Civile iraniene Ali Abedzadeh
Iranul refuză să implice SUA în ancheta prăbuşirii zborului PS752 al Ukraine International Airlines, anunţă directorul Autorităţii Aviaţiei Civile iraniene Ali Abedzadeh (Foto: Twitter)

Iranul a anunţat că nu va preda producătorului Boeing sau Statelor Unite cutiile negre ale avionului Boeing 737 aparţinând companiei ucrainene Ukraine International Airlines (UIA) care efectua zborul PS752 şi care s-a prăbuşit miercuri, în apropiere de Teheran, soldat cu 176 de morţi, relatează CNN.

Directorul Autorităţii Aviaţiei Civile iraniene Ali Abedzadeh a declarat pentru agenţia semioficială iraniană de presă Mehr că cele două cutii negre urmează să fie analizate în Iran, unde a avut loc accidentul, potrivit reglementărilor Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei Civile (ICAO).

Anchetatori ucraineni urmează să ia parte la ancheta iraniană a anunţat el.

Însă Ali Abedzadeh a subliniat că exclude orice implicare a Statelor Unite, în această fază, în anchetă.

”Noi nu vom da cutiile negre producătorului (Boeing) sau Americii”, a precizat el.

Fără să intre în detalii despre accident, directorul Autorităţii a dezvăluit că pilotul nu a comunicat vreo problemă controlului de trafic aerian.

Însă este prea devreme să se spună care sunt cauzele accidentului, a apreciat el.

”Cauza accidentului va fi descoperită şi anunţată după analizarea cutiilor negre”, a subliniat Ali Abedzadeh.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră