Iranul a avertizat, sâmbătă, Statele Unite că cel mai mic atac contra teritoriului său va avea consecinţe devastatoare pentru interesele lor în regiune, după ce preşedintele american a anulat în ultimul moment represalii contra Republicii islamice, potrivit AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"A trage un singur glonţ în direcţia Iranului ar da foc intereselor Americii şi ale aliaţilor săi" în regiune, a declarat generalul de brigadă Abolfazl Shekarchi, purtător de cuvânt al Statului Major al forţelor armate iraniene, într-un interviu pentru agenţia de presă Tasnim.

Preşedintele american Donald Trump a afirmat vineri că a anulat în ultimul moment atacuri contra Iranului pentru a evita pierderi omeneşti, menţinându-şi totuşi represalii contra Teheranului care a doborât o dronă americană.

"Eram înarmaţi şi pregătiţi să ripostăm noaptea, faţă de trei zone diferite, când am întrebat câte persoane urmează să moară", a povestit el într-o serie de mesaje pe Twitter. "150 de persoane, domnule, a fost răspunsul generalului. Cu 10 minute înainte de atac, l-am oprit, era disproporţionat în raport cu un atac împotriva unei drone".

În ciuda afirmaţiilor repetate ale Statelor Unite şi ale Iranului potrivit cărora ei nu caută să se războiască, multiplicarea incidentelor în Golf anunţă o conflagraţie.

Preşedintele Trump a reafirmat că nu îşi doreşte un război cu Iranul, dar dacă va izbucni va provoca "o anihilare cum nu am mai văzut până acum".

Generalul Shekarchi a afirmat că "dacă duşmanul face greşeala" de a ataca, "America, interesele sale şi cele ale aliaţilor vor fi mistuite de focul" la care vor contribui. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.