Adel Abdul Madhi, prim-ministrul Irakului, a declarat că oficiali importanţi de securitate irakieni s-au întâlnit cu preşedintele sirian, Bashar Al-Assad, la Damasc şi a sugerat că Irakul ar putea avea un rol mai important în lupta împotriva ISIS pe fondul retragerii trupelor americane, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Această problemă are multe complicaţii”, a declarat Madhi, făcând referire la decizia preşedintelui american Donald Trump de a retrage trupele americane din Siria.

„Dacă se vor întâmpla lucruri negative în Siria, ne va afecta. Avem o graniţă de 600 de km cu Siria iar ISIS este acolo”, a adăugat el.

Premierul a declarat că delegaţia din Irak a vizitat Damascu; „pentru a lua iniţiativa, nu doar să gestioneze consecinţele” viitoarei activităţi a ISIS, încurajată de retragerea SUA.

Mahdi a declarat că Irakul doreşte să depăşească angajamentul pe care îl are în prezent în Siria de a lansa raiduri aeriene împotriva ISIS însă nu a oferit detalii.

„Există grupări care operează în Siria iar Irakul este cea mai bună modalitate de a gestiona acest lucru”, a afirmat el, răspunzând la o întrebare referitor la o posibilă implicare sporită a forţelor Irakului în Siria.

Grupările irakiene musulmane şiite susţinute de Iran operează deja pe teritoriul sirian şi coordonează atacuri împotriva militanţilor sunniţi ai ISIS.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.