Interpol a anunţat, duminică seară, demisia preşedintelui Meng Hongwei, care este anchetat în China, fiind suspectat de încălcări ale legislaţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Astăzi, duminică, 7 octombrie, secretariatul general al Interpol, de la Lyon, a primit demisia domnului Meng Hongwei din funcţia de preşedinte al Interpol cu efect imediat”, se arată într-un comunicat al organizaţiei.

Interpol a precizat că preşedinte interimar a devenit sud-coreeanul Kim Jong Yang.

Organizaţia îşi va alege un nou preşedinte la Adunarea Generală programată în perioada 18-21 noiembrie, la Dubai. Preşedintele va fi ales pe doi ani, perioada rămasă din actualul mandat.

Acest anunţ a venit după ce Comisia Naţională de Supraveghere, organismul anticorupţie din China, a precizat că Meng Hongwei este reţinut şi anchetat, el fiind suspectat de încălcări grave ale legislaţiei.

Meng, în vârstă de 64 de ani, a fost declarat dispărut în urmă cu câteva zile de soţia sa, care a spus că nu a mai avut nicio veste de la el din 25 septembrie. La Lyon, soţia lui Meng le-a cerut autorităţilor internaţionale să intervină, precizând că se teme să viaţa soţului său este în pericol. Ea a precizat că ultimul mesaj primit de la Meng Hongwei pe reţelele de socializare, în 25 septembrie, conţinea un emoticon care are semnificaţia “sunt în pericol”.

Sâmbătă, Interpol a solicitat clarificări din partea Chinei cu privire la situaţia lui Meng Hongwei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.