Guvernul spaniol a condamnat ferm o agresiune violentă, duminică, asupra unui tânăr homosexual, în centrul Madridului, iar poliţia căuta în continuare cei opt autori mascaţi ai atacului, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acest atac a avut loc la două luni de la uciderea în bătaie a altui tânăr homosexual, în nordul Spaniei, un atac homofob care a scandalizat ţara.

Victima, în vârstă de 20 de ani, a fost atacată de către opt persoane mascate duminică, spre ora locală 17.00 (18.00, ora României), în holul imobilului în care locuieşte, în cartierul foarte la modă Malasaña, a declarat AFP o purtătoare de cuvânt a poliţiei.

Agresorii, care au proferat insulte homofobe, i-au tăiat o buză cu un briceag, cu care i-au scris ”maricon” (”homo”) pe fese, a precizat ea.

”ŢARĂ DESCHISĂ”

Natura agresiunii a şocat rofund Spania, o ţară foarte deschisă în problema homosexualităţii, în care nouă persoane din zece declară că ar susţine un membru al familiei lor dacă acesta este homosexual, lesbiană sau bisexual, potrivit unui studiu recent realizat de către Institutul de sondare a opiniei YouGov.

Poliţia analizează înregistrările unor camere de supraveghere şi interoghează martori, cu scopul de a stabili ”dacă este vorba despre o agresiune homofobă sau o crimă a urii”, a precizat purtătoarea de cuvânt.

”Crimele urii trebuie să fie condamnate ferm de către clasa politică şi societate”, a îndemnat marţi o purtăroare de cuvânt a Guvermului, Isabel Rodriguez, care a anunţat că premierul Pedro Sanchez a convocat vineri Comisia guvernamentală cu privire la infracţiuni ale urii.

Premierul Pedro Sanchez a subliniat într-un mesaj postat pe Twitter luni seara că ”nu există loc pentru ură” în societatea spaniolă.

”Condamn ferm acestatac homofob”, a denunţat el, pledând în favoarea unei ”ţări deschise”, în care ”nimeni să nu se teamă să fie cine este”.

Manifestaţii au fost convocate miercuri şi sâmbătă, în celebra Piaţă Puerta del Sol, la Madrid.

Această agrsiune are loc la două luni după uciderea lui Samuel Luiz, în vârstă de 24 de ani, bătut până la moarte în apropierea unei discoteci de la A Coruña (nord), o crimă care a antrenat numeroase manifestaţii, la care au luat parte mii de persoane.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.