Un val de căldură care se înregistrează în prezent - de 24 de zile - în India este cel mai lung înregistrat în această ţară, anunţă luni directorul serviciului meteorologic indian, care avertizează cu privire la temperaturi tot mai nemiloase, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Unele regiuni din nordul Indiei sunt prada unui val de căldură excepţional de la jumătatea lui mai, iar temperatura depăşeşte 45°C.

”Este vorba despre cea mai lungă perioadă (de căldură), pentru că a durat aproximativ 24 de zile în diverse părţi ale ţării, anunţă într-un interviu acordat cotidianului Indian Express principalul expert meteorologic indian, Mrutyunjay Mohapatra.

Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie

Mercurul urmează să scadă pe măsură ce ploile musonului se deplasează către nord, la sfârşitul lui iunie, însă Mohapatra avertizează că aceste condiţii dificile riscă să se repete în viitor.

”Valurile de căldură vor fi mai frecvente, mai duirabile şi mai intense, dacvă nu se iau măsuri de preacuţie sau de prevenţie”, declară el.

DEPENDENŢĂ DE CĂRBUNE

India este a treia cea mai mare emiţătoare de gaze cu efect de seă din lume.

Ea s-a angajat să ajungă la un nivel zero al emisiilor nete până în 2070 - cu 20 de ani mai târziu decât majoritatea ţărilor industrializate din Occident.

Pentru moment, India depinde puternic de cărbune în producţia de electricitate.

”Activităţile umane, creşterea populaţiei, industrializarea şi transporturile antrenează o creştere a concentraţiilor de monoxid de carbon, metan şi clorocarbon”, declară Mohapatra.

”Ne punem în pericol nu doar pe noi înşine, ci şi generaţiile viitoare”, avertizează el.

Cercetarea ştiinţifică a demonstrat că modificările climatice se află la originea unor valuri de căldură mai îndelungate, mai frecvente şi mai intense în lume.

Ultimul val de căldură în India a făcut ca temperaturi la New Delhi să egaleze precedentul record din capitală - de 49,2°C, înregisrat în 2022.

La 22 mai, o staţie meteorologică automată situată la Mungeshpur, la periferia New Delhi, a înregistrat o temperatură-record în India de 52,9°C, însă această înregistrare a fost cauzată de un senzor defect, au anunţat ulterior autorităţile.

La New Delhi, alte 17 staţii au atins în aceeaşi zi un maximum de 49°C.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.