Un incendiu de proporţii a izbucnit duminică dimineaţă în apropiere de turnul Burj Khalifa, din Dubai, cea mai înaltă clădire din lume, relatează Daily Express.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un elicopter şi servicii de intervenţie în situaţii de urgenţă au fost trimise la faţa locului, pentru a stinge incendiul izbucnit la ora locală 6.30 (8.30 ora României).

Focul a cuprins un şantier de construcţii, iar zona a fost închisă de pompieri. O coloană de fum gros s-a ridicat deasupra oraşului, arată imagini publicate pe reţelele de socializare.

Nimeni nu a fost rănit, dar mai multe ambulanţe au fost trimise oricum la faţa locului.

Incendiul este sub control, iar pompierii încearcă să îl stingă.

Deocamdată nu este clară cauza incendiului şi nici amploarea pagubelor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.