Incendiu impresionant la Liceul Nelson Mandela din Nantes, în marja contestării liceenilor francezi, care se extinde în campusuri universitare

Incendiu impresionant la Liceul Nelson Mandela din Nantes, în marja contestării liceenilor francezi, care se extinde în campusuri universitare

Faţada, holul de la intrare şi acoperişul Liceului Nelson Mandela din Nantes au fost distruse de flăcări joi, în marja unei contestări a liceenilor în Franţa, iar mai multe incendii au fost semnalate în apropierea instituţiei, care rămâne închisă pe o perioadă nedeterminată, scrie presa franceză.

Pompierii, alertaţi, au intervenit rapid la faţa locului împotriva unor flăcări impresionante.

Forţe de ordine au instituit un perimetru de securitate în jurul instituţiei, iar transportul în comun a fost oprit, pentru a permite intervenţia pompierilor.

Directoarea adjunctă a liceului, Gaëlle Cordier, a declarat AFP că un incendiu declanşat ”intenţionat” joi dimineaţa devreme se află la originea sinistrului.

Pompierii au intervenit la ora locală 8.30 (9.30, ora României) pentru a stinge incendiul, care a distrus pubele, după care s-a extins la faţada şi acoperişul liceului.

Holul de la intrarea în liceu a fost distrus, potrivit AFP.

”Suntem aici pentru a manifesta, nu pentru a arde o şcoală publică”, a declarat Actu Nantes un elev de la liceu.

”Suntem aici doar pentru a ne apăra drepturile şi nu pentru a arde un liceu, pentru că liceul este cel care ne învaţă ce drepturi avem”, a adăugat el.

În publicaţia locală, mai mulţi elevi şi profesori denunţă un sinistru cauzat de persoane din afara liceului şi evocă o ”explozie”.

Potrivit 20minute.fr, mai multe incendii au fost constatate în împrejurimile acestui liceu public, în île de Nantes, inaugurat în 2014.

Consiliul Regional din Pays-de-la-Loire, proprietarul clădirii, contactat de site, a confirmat pagube foarte importante.

”Situaţia exactă nu a fost încă stabilită. Pompierii se află în continuare acolo”, a declarat Consiliul, precizând că niciun elev nu se afla în liceu la momentul incnediului.

Preşedinta regiunii, Christelle Morançais de la Partidul Les Republicains (LR, dreapta), a condamnat aceste fapte.

”Peste tot, aceiaşi spărgători. Peste tot, aceeaşi violenţă. Peste tot, aceeaşi instrumentalizare politică. Nicio revendicare de rezolvat, doar voinţa de a semăna haos şi de a distruge tot. Ăsta nu este tineretul Franţei”, a denunţat aleasa LR.

Rectoratul a confirmat că instituţia urmează să rămână închisă pe o perioadă nedeterminată.

Academia din Nantes a anunţat că ”violenţe împotriva personalului” au pătat adunarea din faţa intrării în Liceul Mandela, înainte ca faţada să fie incendiată.

”Personalul şi elevii au fost evacuaţi, forţele de ordine şi pompierii s-au dus la faţa locului”, iar la ora locală 11.00 (12.00, ora României), incendiul a fost stins, a anunţat rectoratul.

”Degradările sunt în curs să fie expertizare”, a precizat el.

Alte incendii au fost semnalate la Nantes, în marja contestării liceenilor, inclusiv la Liceul profesional Michelet sau la Liceul privat Talensac, a cărui faţadă a fost incendiată, potrivit Presse Océan.

Aceste incidente intervin în contextul în care aceste proteste faţă de condiţiile din licee se extind la universităţi.

Potrivit Uniunii Studenţeşti - cel mai important sindicat studenţesc din Franţa, care îndeamnă la o mobilizare naţională la 6 octombrie, alături de liceeni -, aproximativ 30 de campusuri erau blocate joi dimineaţa, la Paris, Strasbourg, Marsilia, Lyon 2, Reims, Poitiers şi Nanterre.

Este vorba despre o mobilizare istorică, potrivit organizaţiei studenţeşti.

Accesul este blocat, însă universităţile respective pot susţine cursurile la distanţă, potrivit sindicatului studenţesc.

Liceenii - mobilizaţi începând de săptămîna trecută la periferia Prisului - , cer profesori şi mijloace suplimentare, denunţă starea anumitor instituţii şi ”milioane” de ore de curs pierdute din cauza lipsei de profesori.

În afară de Nantes, potrivit poliţiei, licee erau blocate joi dimineaţa şi la Paris, Marsilia, Strasbourg şi Rennes, unde Liceul Bréquigny, cel mai mare din Bretagne, era blocat de o mulţimea adunată în faţa uneia dintre intrări, a constat o jurnalistă AFP.

Miercuri, 625 de persoane au fost arestate, iar 83 de poliţişti şi jandarmi au fost răniţi.

De la începutul blocării, 119 elevi şi membri ai personalui au fost răniţi, iar poliţia poliţiei a deschis trei anchete cu privire la violenţe împotriva unor manifestanţi.

La Tours, un elev a fost rănit grav la faţă, miercuri, într-un tir cu minge de cauciuc.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră