Un incendiu violent a izbucnit marţi într-un bazar situat în vestul Teheranului, în cartierul Jannat Abad, în care se află numeroase tarabe şi magazine, potrivit presei iraniene de stat, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Incendiul este atât de important, încât este vizibil din mai multe ocuri în oraş”, declară, citat de televiziunea de stat,  un purtător de cuvânt al pompierilor din Teheran, Jalal Malekit.

Salvatori au fost desfăşuraţi imediat să controleze flăcările şi să securizeze zona, potrivit televiziunii.

Imagini difuzate de presa locală surpind o coloană de fum dens care încăluie zona pieţei.

Niciun bilanţ nu a fost prezentat imediat, iar cauzele incendiului erau necunoscute imediat.

Acest incendiu intervine în contextul unor tensiuni puternice în Iran, asupra căruia Donald Trump exercită presiuni în urma reprimării în sânge a unei vaste contestări.

Teheranul a anunţat că se pregăteşte de eventuale negocieri cu Statele Unite în dosarul nuclear, după mai multe zile de ameninţări reciproce.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.