Încă doi turişti au fost surprinşi în timp ce degradau zidurile Colosseumului din Roma, la scurt timp după ce un caz asemănător a provocat un scandal în Italia, relatează agenţia italiană de presă Ansa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

O tânără elveţiancă, în vârstă de 17 ani, aflată în vacanţă cu familia, a fost acuzată într-o plângere de aducere atingere unor bunuri culturale, după ce a fost filmată în timp ce-şi scrijelea iniţiala - un ”N” - pe amfiteatru, potrivit Ansa.

Un ghid turistic a imortalizat această scenă, amplu postată pe reţele de socializare.

Sâmbătă, un student german, tot în vârstă de 17 ani, a fost aredstat de către Carabinierii italieni din cauză că a degradat monumentul.

El a fost ”sancţionat administrativ”, potrivit Ansa, care nu precizează valoarea amenzii.

Aceste două incidente au loc la puţin timp după al scandal al degradării patrimoniului roman.

La sfârşitul lui iunie, un ”coach” sportiv bulgar, în vârstă de 27 de ani, care trăieşte în Regatul Unit, a indignat Italia prin faptul că şi-a scrijelit numele şi pe cel al partenerei sl pe Colosseum.

Vizat în justiţie, el a cerut ”iertare” şi a subliniatv că ”nu ştia că este un monument vechi”.

Potrivit Ansa, Parchetul din Roma ar urma să ia o decizie cu privire la inculparea acestuia.

Codul Penal italian pedepseşte cu până la cinci ani de închisoare şi o amendă în valoare de 15.00 de euro degradarea unor ”bunuri culturale”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.