Imagini din satelit ale unei baze militare situate la sud-est de capitala Belarusului Minsk par să arate în ultimele săptămâni demontarea corturilor, ceea ce ar putea indica lichidarea taberei pentru Wagner, compania rusească de mercenari aflată în spatele unei revolte eşuate împotriva conducerii ruse, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La 23 august, şeful Wagner, Evgheni Prigojin, şi principalii săi comandanţi şi-au pierdut viaţa după ce un avion privat la bordul căruia se aflau s-a prăbuşit în circumstanţe inexplicabile, lăsând soarta mercenarilor săi sub semnul întrebării.

Imagini ale bazei militare Ţel din regiunea Moghilev, realizate la 25 iulie, 25 august şi 9 septembrie şi furnizate de compania de imagistică terestră Planet Labs, par să arate demontarea treptată a corturilor din tabără.

În iunie, grupul Wagner a lansat o revoltă de scurtă durată împotriva conducerii militare din Rusia, condamnată de Vladimir Putin ca un act de trădare. Tensiunile s-au aplanat însă rapid, iar preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a invitat pe Wagner să înfiinţeze operaţiuni în ţara sa, ca parte a unui acord care a pus capăt revoltei. Ulterior, s-a anunţat că trupele Wagner antrenează forţele speciale ale Belarusului.

Pe de altă parte, Aleksandr Lukaşenko a plecat joi într-o vizită oficială în Rusia, potrivit serviciului său de presă. Discuţii cu omologul rus, Vladimir Putin, sunt programate pentru vineri şi vor viza "agenda internaţională şi problemele regionale", precum şi chestiuni economice, cum ar fi "eforturile comune în ceea ce priveşte înlocuirea importurilor".

Belarusul este unul dintre puţinii prieteni pe care îi mai are Rusia. Lukaşenko a permis Kremlinului să invadeze Ucraina pornind de pe teritoriul său, la începutul războiului, când Moscova a făcut o încercare eşuată de a cuceri Kievul. Pe de altă parte, Moscova a desfăşurat arme nucleare tactice în Belarus, asupra cărora păstrează controlul, şi a instalat mii de soldaţi ruşi în garnizoană acolo.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.