Ingka - principala reţea de magazine a gigantului suedez al mobilei Ikea - urmează să acorde prime în valoare de 110 milioane de euro tuturor salariaţilor, pentru ”eforturile extraordinare” din timpul pandemiei covid-19, a anunţat vineri grupul, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Pandemia ne-a pus într-o situaţie pentru care, cred, niciunul dintre noi nu era pregătit (...). Am trecut de la o activitate esenţial offline la o activitate online în două săptămâni”, declară o reprezentantă a grupului, Ulrika Biesèrt.

”Colaboratorii noştri sunt eroi care ne-au reorientat întreprinderea, pentru a încerca să servească clientul în cel mai bun mod”, afirmă ea.

Ingka operează pe 32 de pieţe în întreaga lume şi are 170.000 de angajaţi.

Prima urmează să fie distribuită în toatele pieţele Ingka şi tuturor salariaţilor ”angajaţi la 31 august 2021 şi care se află în continuare în post la data plăţii, în ianuarie 2022”, a anunţat grupul.

Repartizarea la nivel global depinde de nivelul salariului pe fiecare dintre pieţe. 

Această primă se adaugă unei prime anuale în funcţie de performanţa întreprinderii.

Ingka - care reprezintă aproximativ 90% din cifra de afaceri a gigantului - a rezistat bine efectelor crizei covid-19, în pofida unei scăderi a profitului în exerciţiul anual din septembrie 2019 în august 2020.

Impactul negativ al închiderii magazinelor şi restricţiilor a fost în bună parte compensat prin cheltuieli suplimentare ale consumatorilor în vederea amenajării locuinţelor, în contextul în care noul coronavirus a impus petrecerea unui tmp mai mare acasă, potrivit Ingka.

În exerciţiul bugetar seprembrie 2020-august 2021, grupul a anunţat, la jumătatea lui octombrie, o creştere cu 6,3% a cifrei de afaceri, în urma unei creşteri puternice a comerţului online.

În ultimul an, franchisa afirmă că a ”constatat o creştere a cererii de mobilier de muncă, de moblier de exterior şi de soluţii de depozitare”.

Această evoluţie este o consecinţă directă a pandemiei covid-19 şi a ascensiunii muncii de acasă.

Ingka, care urmează să publice rezultate mai detaliate la 30 noiembrie, se aşteaptă la penurii, din cauza unor probleme cu aprovizionarea până în 2022.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.