Secretarul american al apărării Pete Hegseth a subliniat miercuri în cadrul unei conferinţe de presă că, după patru zile, operaţiunea SUA împotriva Iranului se află încă în „faza incipientă” şi a prezentat planurile de accelerare a eforturilor militare, relatează CNN.
Pete Hegseth a declarat că Statele Unite câştigă războiul împotriva Iranului, chiar dacă a deplâns moartea a şase soldaţi americani ucişi până acum în conflict. El a adăugat că Statele Unite vor rezista mai mult decât Iranul.
Şeful Pentagonului a declarat că următoarea fază a acţiunii militare are ca obiectiv ca forţele aeriene americane şi israeliene să preia „controlul complet al spaţiului aerian iranian” şi a spus că se aşteaptă ca aceasta să fie finalizată în „mai puţin de o săptămână”.
El a adăugat că forţele aeriene vor „găsi, repera şi distruge rachetele şi baza industrială de apărare a armatei iraniene”, precum şi pe liderii militari iranieni.
„Aceasta nu a fost niciodată menită să fie o luptă corectă şi nu este o luptă corectă”, a spus Hegseth. „Îi lovim în timp ce sunt la pământ, ceea ce este exact aşa cum ar trebui să fie”, a afirmat el.
Iranul lansează mai puţine rachete decât la începutul războiului, a declarat miercuri şi Dan Caine, generalul american cu rangul cel mai înalt, argumentând astfel faptul că au fost mult diminate capacităţile militare ale Iranului, pe măsură ce Statele Unite îşi extind atacurile în interiorul Iranului.
„Vom începe acum să extindem atacurile în interiorul teritoriului iranian, creând o libertate de manevră suplimentară pentru forţele americane”, a declarat generalul Dan Caine, preşedintele Comitetului şefilor de stat major, într-o conferinţă de presă la Pentagon.
Hegseth a confirmat că armata americană a scufundat o navă de război iraniană în largul coastelor Sri Lankăi, numind-o prima scufundare a unei nave inamice cu torpile de la al Doilea Război Mondial încoace. „O moarte liniştită”, a comentat Hegseth.




























