Oficialul Hamas Moussa Abu Marzouk a afirmat într-un interviu acordat postului de televiziune Al Jazeera că armistiţiul temporar dintre gruparea palestiniană din Gaza şi Israel, care va permite eliberarea unora dintre ostatici, va intra în vigoare joi, la ora locală 10:00 (şi a României), relatează The Times of Israel.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Anunţul vine după ce Israelul a ajuns la un acord cu Hamas pentru o încetare a luptelor timp de patru zile şi eliberarea a cel puţin 50 dintre cei aproximativ 240 de ostatici răpiţi de Hamas la 7 octombrie, în schimbul eliberării a 150 de deţinuţi palestinieni minori şi femei din închisorile israeliene, deţinuţi pentru infracţiuni legate de securitate.

Acordul a fost aprobat de cabinetul israelian în cursul nopţii.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Abu Marzouk a declarat că majoritatea ostaticilor care urmează să fie eliberaţi au cetăţenie străină, fără a preciza dacă aceştia deţin şi paşapoarte israeliene, potrivit Canal 12.

Israelul a declarat că toţi ostaticii vor fi cetăţeni sau rezidenţi israelieni.

Nu există o confirmare imediată din partea Israelului, dar ministrul de externe Eli Cohen a declarat pentru radioul armatei din Israel că se aşteaptă ca procesul de transfer al ostaticilor să înceapă joi. El nu a oferit detalii exacte cu privire la numărul de ostatici care vor fi schimbaţi la început sau când exact se va întâmpla, scrie The Guardian.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.