Trupele israeliene din Fâşia Gaza au primit duminică de la Crucea Roşie un sicriu în care Hamas susţine că se află rămăşiţele locotenentului Hadar Goldin, care a fost ucis de gruparea militantă în războiul din Gaza din 2014, relatează The Times of Israel.
Armata urmează să inspecteze sicriul înainte de a-l acoperi cu un steag israelian şi de a organiza o scurtă ceremonie condusă de un rabin militar.
Rămăşiţele vor fi apoi duse la institutul medico-legal Abu Kabir din Tel Aviv pentru identificare.
Rămăşiţele ar fi fost găsite sâmbătă într-un tunel din oraşul Rafah.
Potrivit armatei israeliene, Hadar Goldin a fost ucis la vârsta de 23 de ani, pe 1 august 2014, în timpul unei misiuni cu unitatea sa de recunoaştere într-un tunel lângă Rafah, în timpul unui război anterior îm Fâşia Gaza.
În ianuarie anul trecut, şi soldatul Oron Shaoul, în vârstă de 21 de ani la momentul morţii sale, pe 20 iulie 2014, în urma exploziei vehiculului militar în care se afla în timpul unei operaţiuni militare în Gaza, a fost adus de armata israeliană din Gaza în Israel, unde a fost înmormântat.
Timp de ani de zile, rămăşiţele soldaţilor Goldin şi Shaoul au fost în centrul negocierilor indirecte dintre Israel şi Hamas, în special pentru eliberării deţinuţilor palestinieni.
Hadar Goldin este unul dintre cei cinci ostatici decedaţi care sunt încă reţinuţi în Gaza şi ale căror cadavre Hamas trebuie să le înapoieze Israelului în conformitate cu acordul de încetare a focului intrat în vigoare la 10 octombrie.
Ceilalţi sunt trei israelieni şi un thailandez, toţi morţi în timpul atacului Hamas asupra Israelului din 7 octombrie 2023, care a declanşat războiul din Gaza.
De la începutul armistiţiului din Gaza, mişcarea islamistă palestiniană a eliberat ultimii 20 de ostatici în viaţă şi a returnat rămăşiţele pământeşti a 23 dintre cei 28 de captivi morţi. La schimb, Israelul a eliberat aproape 2.000 de deţinuţi palestinieni şi a returnat cadavrele a 15 palestinieni ucişi pentru fiecare ostatic israelian decedat dat înapoi familiei.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







