Patru persoane suspectate că l-au asasinat pe preşedintele haitian Jovenel Moïse au fost ucise într-o confruntare cu forţele de securitate, a anunţat poliţia, iar două au fost arestate, relatează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţia încă se conruntă cu unii suspecţi rămaşi în capitala Port-au-Prince. „Vor fi ucişi sau capturaţi”, a spus şeful poliţiei, Leon Charles.

Moïse, în vârstă de 53 de ani, a fost împuşcat mortal şi soţia lui a fost rănită grav, după ce mai mulţi atacatori au intrat în casa lor în noaptea de marţi spre miercuri.

Prima doamnă Martine Moïse a fost transferată în Florida pentru tratament. A fost anunţat că starea ei e stabilă, dar critică.

„Patru mercenari au fost ucişi şi doi se află sub controlul nostru”, a spus Charles miercuri seară, într-o declaraţie televizată. „Trei poliţişti care au fost luaţi ostatici au fost recuperaţi. Am blocat suspecţii pe drum, când părăseau locul faptei. De atunci ne luptăm cu ei”.

Prim-ministrul interimar Claude Joseph a făcut apel la calm şi a declarat stare de urgenţă naţională. Astfel, pot fi interzise adunările şi armata poate fi folosită în locul poliţiei, între altele.

„Preşedintele a fost asasinat la el acasă de către străini care vorbeau engleza şi spaniola. Ei au atacat reşedinţa preşedintelui Republicii”, a declarat anterior Joseph. În Haiti, limbile oficiale sunt franceza şi creola.

Preşedintele american Joe Biden a transmis condoleanţe poporului haitian pentru „oribilul asasinat”, iar prim-ministrul britanic Boris Johnson a spus că a fost „un act odios” şi a făcut de asemenea apel la calm.

Moïse a devenit preşedinte al Haiti în 2017, iar în ultima perioadă proteste ample au cerut demisia sa. 

Timp de decenii, Haiti a fost afectată de dezastre naturale, instabilitate politică şi violenţe, care au făcut-o să devină una dintre cele mai sărace ţări din Americi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.