Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a numit vineri, prin decret, o nouă guvernatoare a Băncii centrale turce, Hafize Gaye Erkan - prima femeie în această funcţie în Turcia - a cărei misiune este să oprească inflaţia şi devalorizarea lirei turceşti, care s-a devalorizat cu 80% din cauza politicilor monetare neortodoxe ale şefului statului turc, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Hafize Gaye Erkan - care a lucrat la First Republic Bank şi Goldman Sachs - este susţinătoarea unei întoarceri la ortodoxia financiară, de exmplu printr-o creştere a dobânzilor în lupta împotriva inflaţiei.

Ea devine prima femeie care conduce Banca centrală a Turciei.

Ea deţine un doctorat la prestigioasa Universitate americană Princeton şi a lucrat timp de opt ani la First Republic Bank, a cărei directoare a fost, după ce a lucrat timp de nouă ani Goldman Sachs.

O ÎNTOARCERE LA ”MĂSURI RAŢIONALE”

Recep Tayyip Erdogan, reales la 28 mai în al treilea mandat, a numit săptămâna trecută un nou ministru al Economiei - Mehmet Simsek -, care promite şi el o întoarcere la ortodoxie.

La preluarea funcţiei, duminică, Mehmet Simsek, foarte respectat în mediile de afaceri, a avertizat că este necesar să se revină la ”măsuri raţionale” în vederea unei redresări a economiei turce.

Erdogan a obligat în ultimii ani Banca centrală turcă să scadă dobânzile şi a contribuit astfel la ”explozia” inflaţiei, care a atins 39,6% în decurs de un an, în mai.

Contrar teoriilor clasice, şeful statului turc consideră că dobânzile mari favorizează inflaţia.

Politica neortodoxă a lui Erdogan a contribuit, de asemenea, la prăbuşirea irei turceşti, care s-a depreciat cu 80% faţă de dolari în decurs de cinci ani.

Miercuri, moneda turcă - susţinută masiv de Banca centrală turcă înainte de alegerile prezideţiale şi legislative din mai - s-a depreciat cu 7% faţă de dolar şi euro.

Lira turcească a continuat să scadă, cu 1,5%, cu puţin înainte de ora 6.30 GMT (9.30, ora României), faţă de dolar.

Banca centrală turcă urmează să anunţe o nouă dobândă directoare la 22 iunie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.