Guvernul recunoscut internaţional din Libia a recucerit, miercuri, aeroportul principal din Tripoli, împingând din capitală forţele comandantului estic Khalifa Haftar, înainte unor discuţii privind un posibil armistiţiu, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Filmări postate online au arătat luptători pro-guvernamentali care se deplasau cu camioane printre avioane de pasageri zdrobite de bombe şi pozând pentru fotografii în faţa clădirilor aeroportului.

Cucerirea aeroportului are loc după o lună de victorii pentru forţele Guvernului de Uniune Naţională (GNA), susţinute de dronele turceşti, în faţa  Armatei Naţionale Libiene (LNA) a generalului Khalifa Haftar.

Conducerea operaţiunilor militare ale GNA a anunţat că forţele sale au capturat aeroportul şi au împins LNA în cartierul vecin Qasr Ben Gashir. O sursă militară din LNA a confirmat că forţele sale s-au retras şi GNA a preluat controlul aeroportului.

Libia este fără autoritate guvernamentală centrală din 2011, oraşele fiind controlate de facţiuni care luptă pentru guvernele rivale înfiinţate în est şi în vest din 2014.

Haftar, cel mai puternic lider din estul Libiei, a lansat în aprilie 2019 o ofensivă pentru a captura Tripoli, dar în ultimele luni a suferit înfrângeri. În ultimele săptămâni, GNA a înregistrat, cu ajutorul Turciei, un avans rapid împotriva forţelor Haftar, care sunt susţinute de Rusia, Egipt şi Emiratele Arabe Unite.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.