Grupul deputaţilor conservatori eurosceptici britanici ERG anunţă că nu votează în favoarea acordului Brexitului

Grupul deputaţilor conservatori eurosceptici britanici ERG anunţă că nu votează în favoarea acordului Brexitului
Grupul deputaţilor conservatori eurosceptici britanici ERG anunţă că nu votează în favoarea acordului Brexitului (Foto: Twitter)

Un influent grup de parlamentari britanici care susţin Brexitul, European Research Group (ERG), a anunţat că nu vor vota în favoarea acordului divorţului, deoarece premierul Theresa May nu a obţinut suficiente garanţii din partea Uniunii Europene (UE), relatează The Assciated Press.

Grupul parlamentarilor conservatori eurosceptici apreciază, după ce a examinat documentele, că le consideră ”insuficiente”.

”Noi nu recomandăm să se accepte moţiunea Guvernului astăzi (marţi)”, a declarat un membru ERG, Bill Cash.

Acest anunţ aplică o nouă lovitură acordului lui May, după ce consilierul juridic al Guvernului (attorney general) Geoffrey Cox a anunţat, în avizul său, că modificări de ultim moment nu elimină riscul ca regatul să rămână blocat într-o uniune vamală împotriva voinţei sale.

Camera Comunelor urmează să se exprime marţi prin vot asupra acordului retragerii.

”PROBLEMĂ INTERNĂ”

Preşedintele Parlamentului European (PE) Antonio Tajani a avertizat marţi că UE nu va face alte concesii Marii Britanii după ce Geoffrey Cox nu şi-a modificat avizul cu privire la acordul divorţului.

Problemele ridicate de către Cox reprezintă ”o problemă internă a Regatului Unit” şi nu vor determina UE să revizuiască acordul Brexitului din nou, a apreciat Tajani.

”Noi suntem foarte clari, este imposibil să ne schimbăm poziţia”, a declarat Tajani după ce a aflat obiecţiile.

May spera că aceste concesii pe care le-a obţinut luni seara de la UE aveau să fie suficiente să-l determine pe Cox să-şi modifice avizul prin care afirma în ianuarie că regatul ar putea rămâne blocat pe termen nedeterminat într-i uniune vamală europeană după Brexit.

Însă el şi-a exprimat speranţa ca parlamentarii britanici să ratifice acordul retragerii marţi.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră