Greta Thunberg, primită de Barack Obama la Washington

Greta Thunberg, primită de Barack Obama la Washington
Greta Thunberg, primită de Barack Obama la Washington (Foto: Twitter)

Fostul preşedinte american Barack Obama a primit-o pe tânăra activistă în lupta împotriva modificărilor climatice Greta Thunberg, pe care o consideră ”una dintre cele mai mari apărătoare ale planetei”, la Washington, a anunţat el pe Twitter, relatează AFP.

Barack Obama a salutat-o pe adolescenta în vârstă de 16 ani drept ”una dintre cele mai mari apărătoare ale planetei noastre”.

Greta Thunberg se află într-o vizită în Statele Unite, după ce a traversat Oceanul Atlantic la bordul unui velier care nu emite deloc dioxid de carbon.

Organizaţia fostului preşedinte, Obama Foundation, a difuzat pe reţele de socializare o înregistrare video de la întâlnirea celor doi.

”Nimeni nu este prea mic să aibă un impact şi să schimbe lumea, aşadar faceţi ceea ce puteţi”, afirmă de-acum celebra activistă suedeză, care poartă un hanorac albastru cu glugă.

”Tu şi cu mine formăm o echipă”, îi răspunde democratul, după care-i propune un ”fist bump”, un gest relaxat care constă în a se saluta prin apropierea pumnilor.

”Conştientă de faptul că generaţia sa va fi cel mai dur afectată de modificările climatice, ei nu-i este frică să reclame să se ia măsuri concrete”, a aplaudat fostul locatar al Casei Albe.

Greta Thunberg a particpat vineri la o manifestaţie a tinerilor în lupta împotriva modificărilor climatice în faţa Casei Albe, înaintea unui marţ uriaş prevăzut la New York la 20 septembrie, cu scopul de a exercita presiuni asupra liderilor din întreaga lume care vor participa la un summit ONU dedicat luptei împotriva încălzirii globale, la 23 septembrie.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor