Un petrolier rus confiscat săptămâna trecută de autorităţile elene va fi eliberat, a confirmat, joi, un purtător de cuvânt al Guvernului elen pentru CNN.
Grecia a confiscat petrolierul ”Pegas” împreună cu cei 19 membri ai echipajului rus la bord pe 15 aprilie, ca parte a sancţiunilor impuse de Uniunea Europeană Rusiei în urma invaziei în Ucraina.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului grec al Afacerilor Maritime, Insulelor şi Pescuitului a declarat că autoritatea de combatere a spălării banilor a ordonat eliberarea navei. Purtătorul de cuvânt a adăugat că eliberarea nu a început încă şi nu poate oferi informaţii suplimentare în acest moment.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Potrivit presei locale, petrolierul rus se îndrepta spre Peninsula Peloponez din cauza unei probleme la motor. Acolo, plănuia să îşi descarce încărcătura pe o altă navă.
Cu toate acestea, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, petrolierul a fost nevoit să ancoreze în apropierea coastei de sud a insulei greceşti Evia, unde a fost ulterior confiscat de autorităţile elene.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.