Guvernul german a aprobat retragerea - până în mai 2024 - a trupelor germane angajate în Misiunea MINUSMA în Mali a Căştilor Albastre, din cauza unor tensiuni cu junta aflată la putere, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Executivul lui Olaf Scholz a confirmat miercuri, într-un comunicat, după o şedinţă a Consiliului de Miniştri, că militarii din cadrul Bundeswehr părăsesc treptat, în următoarele 12 luni, Mali.

Această decizie a retragerii trupelor din Mali a fost anunţată de către Berlin în 2022.

Berlinul consideră că nu se mai întrunesc condiţiile pentru a continua să participe la MINUSMA, în cadrul căreia Germania este prezentă din 2013.

Mali - unde au avut loc două lovituri de stat militare în 2022 - este antrenată don 2015 într-o spirală a violenţei jihadiste, care a apărut şi în Niger, cu câţiva ani mai înainte şi care s-a extins în afara frontierelor celor două ţări.

Militarii aflaţi la putere s-au îndepărtat de Occident şi s-au apropiat de Rusia.

Germania este unui dintre cei mai mari contributori din Occident, cu aproximativ 1.000 de militari, la dificila Misiune ONU de ajutare a stabilizării acestei ţări.

”Că vrem sau nu, ceea ce se întâmplă în Sahel ne afectează”, a subliniat ministrul german de Externe Annalena Baerbock, citată în acest comunicat.

Acesta este motivul pentru care Berlinul intenţionează să rămână în regiunea Sahel şi să-şi reorienteze angajamentul în domeniul securităţii în Niger, Mauritania şi în ţările de la Golful Guineea, anunţă ea.

În vederea menţinerii unei presiuni asupra grupărilor jihadiste active în Sahel, mai multe ţări vor să-şi consolideze cooperarea cu Nigerul, pe care-l consideră un partener mai fiabil decât Mali.

Guvernul german a decis în aprilie să trimită în această ţară 60 de militari, care să participe la o nouă misiune a Uniunii Europene (UE).

Violenţele din Mali s-au soldat în ultimii şapte ani cu peste 10.000 de morţi, atât civili, cât şi militari, potrivit unor ONG-uri, şi aproximativ două milioane de deplasaţi.

MINUSMA - cu 12.000 de militari desfăşuraţi în Mali - este misiunea ONU care suferit cele mai mari pierderi în lume în ultimii ani.

De la înfiinţarea misiunii în 2013, 185 de membri ai acesteia au fost ucişi în acte ostile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.