Franţa a trimis 100 de generatoare în România, la hubul umanitar de la Suceava, pentru a fi transportate mai departe în Ucraina, a transmis marţi pe Twitter ambasada Franţei la Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cele 100 de unităţi vor fi predate Ucrainei "foarte curând", a scris ambasada pe Twitter.

Uniunea Europeană a trimis 500 de generatoare în Ucraina, din 17 ţări UE. Acestea variază de la generatoare mici, potrivite pentru funcţionarea gospodăriilor, la unele mult mai puternice, cu capacităţi mai mari.

Livrarea Franţei face parte din aceste 500 de unităţi şi urmează altor 85 de astfel de generatoare pe care Franţa le-a trimis deja Ucrainei şi Moldovei.

"Având în vedere nevoile imense de energie din Ucraina, este nevoie de mult mai multe echipamente", a precizat pe Twitter Direcţia pentru Protecţie Civilă şi Ajutor Umanitar din UE.

La rândul său, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, va anunţa marţi, la Bucureşti, un ajutor pentru restabilirea capacităţii de transport a energiei electrice în Ucraina, a declarat luni un oficial de rang înalt al Departamentului de Stat, citat de Reuters. Oficialul Departamentului de Stat, care a vorbit sub rezerva anonimatului, a declarat că Washingtonul a discutat cu furnizorii de utilităţi şi de hardware din SUA şi cu statele europene pentru a localiza echipamente ce pot ajuta la repunerea în funcţiune a staţiilor de transmisie de înaltă tensiune avariate de atacurile cu rachete ruseşti.

Milioane de ucraineni au rămas cu acces redus la căldură şi energie electrică în această iarnă, în urma atacurilor ruseşti care vizează infrastructura energetică a ţării.

Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, le-a spus unor diplomaţi NATO aflaţi în vizită la Kiev că transformatoarele sunt cel mai important element al infrastructurii energetice a ţării care trebuie să fie restaurat.

Blinken se va folosi marţi de o întâlnire cu un nou grup de coordonare în domeniul energiei, care include G7 şi alte state, pentru a prezenta "o parte din ceea ce Statele Unite au reuşit să mobilizeze” şi planurile americane de a trimite aceste echipamente în Ucraina cât mai repede posibil, "în următoarele câteva săptămâni", a declarat oficialul.

Diplomatul nu a precizat ce formă va lua asistenţa sau la ce valoare se ridică, menţionează Reuters. De asemenea, a mai spus oficialul, Washingtonul a încurajat şi alte ţări să facă acelaşi lucru pentru ca Ucraina să poată evita penele de curent ce lasă milioane de oameni în întuneric şi fără încălzire în plină iarnă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.