Fostul preşedinte iranian Akbar Hachemi Rafsanjani a încetat din viaţă la vârsta de 82 de ani, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Rafsanjani a fost un lider al moderaţilor iranieni, care a condus ţara din 1989 până 1997. În 2005, a fost învins de Mahmoud Ahmadinejad.

Rafsanjani era şeful Consiliului Expedienţei, care are rol de arbitraj între Parlament şi Consiliul Gardienilor Revoluţiei şi care interpretează Constituţia.

El a fost unul dintre promotorii ameliorării relaţiilor între Occident şi Iran, prin negocierile în dosarul nuclear.

Potrivit primelor informaţii, el a murit în urma unui atac de cord.

Numeroase persoane s-au strâns în faţa spitalului Tajrish, din Teheran, unde a încetat din viaţă fostul şef al statului, pentru a-i aduce un omagiu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.