Forţele aeriene ucrainene au declarat că Rusia a lansat 206 drone şi nouă rachete în atacuri din noaptea de vineri spre sâmbătă, relatează Agenţia France-Presse (AFP).
Atacurile au loc înainte de un aşteptat schimb de prizonieri, care ar trebui să aibă loc în acest weekend - singurul acord concret care a rezultat din negocierile de pace dintre cele două părţi.
Guvernatorul regiunii Harkov, Oleg Sinegubov, a declarat că printre răniţi se numără şi doi copii.
În oraşul Herson din sud, bombardamentele ruseşti au ucis un cuplu şi au avariat două clădiri înalte, a declarat guvernatorul regional Oleksandr Prokudin.
Atacuri au fost înregistrate şi în regiunile Dnepropetrovsk, Odesa şi Ternopil.
Potrivit AFP, salvatorii din oraşul Lutsk, în vestul ţării, în apropiere de graniţa cu Polonia, au descoperit între timp o a doua victimă a loviturilor de cu o zi mai devreme, descriind victima ca fiind o femeie în vârstă de 20 de ani.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.