Focuri de artificii, foarte căutate de protestatari, a căror vânzare a fost interzisă de către statul francez de Ziua Naţională, joi, sunt disponibile pe o ”adevărată piaţă neagră”, iar poliţişti îşi multiplică confiscările pirotehnice trimise în Franţa din Cehia sau Polonia - prin Germania -, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”120 de uero zece mortiere, 30 de euro două mortiere. Expediere în întreaga Framţă. 30 de euro minimum de comandă”, scrie în buclă pe Telegramm ”Mortiers/pétard”, unde sunt difuzate fotografii şi demonstraţii video cu aceste produse puse în vânzare.

Pe conturi de Snapchat şi Telegram, vânzătorii de artificii propun, cu acelaşi coduri ca traficanţii de droguri, meniuri de produse şi promoţii în cazul comen zilor mari, cel mai adesea ”rachete” marca ”Tropic”, una dintre marile mărci poloneze, care domină piaţa.

”Se dezvoltă o piaţă paralelă”, declară AFP Thibaut Prévot, administratorul societăţii franceze Jacques Prévot Artifices, importator şi vînzător de focuri de artificii.

Guvernul a interzis ”până la 15 iulie vânzarea, purtarea, transportul şi folosirea artificiilor pirotehnice şi artificiilor de divertisment pe întregul teritoriu naţional”.

Acest decret slăbeşte ”în mod considerabil” filiera şi ratează ”adevărata problemă a pieţei negre”, acuză patru distribuitori specializaţi, inclusiv Jacques Prévot Artifices, care au sesizat Consiliul de Stat.

Artificierii consideră că acest decret ”va consolida piaţa neagră şi importurile ilegale către care, este un fapt cunoscut, noi consumatori s-au îndreptat tot mai mult în ultima vreme”, subliniază ei.

Poliţiştii îşi multiplică confiscătrile de artificii pirotehnice trimise către Franţa din cehia şi Polonia prin Germania.

În urma exploatării unor informaţii, 1,5 tone de artificii de acest tip au fost interceptate în perioada 5-7 iulie în întreaga aglomeraţie pariziană.

Potrivit unor surse citate de Le Figaro, unul dintre ”trecători” a fost plătit cu 2.000 de euro pentru a face o livrare.

Jandarmii au confiscat, la controlul unui camion al unui transportator polonez, la 5 iulie, la Guichen, în Ille-et-Vilaine, 2,7 tone de dispozitive pirotehnice care pot fi folosite ca arme împotriva forţelor de ordine.

Ministrul francez de Interne Gérald Darmanin anunţa miercuri că 150.000 de mortiere au fost confiscate în întreaga Franţă de la 27 iunie.

Aproximativ 900 de poliţişti, jandarmi şi pompieri au fost răniţi în cele cinci zile de revolte urbane violente după uciderea prin împuşcare a unui minor, Nahel, de către un poliţist la Nanterre.

Vameşii supraveghează transportul poştal şi transportul express, prezentate, potrivt unei surse, drept un ”al doilea vector de aprovizionare prin comenzi pe Internet”.

Începând din decembrie 2021, vânzătorii sunt obligaţi să notifice Ministerul de Interne cu privire la orice cumpărare ”suspectă!” de artificii şi să ţină un registru al vânzărilor pe ultimele 18 luni la dispoziţia poliţiei şi jandarmeriei.

”Aceste obligaţii îi sperie pe cei rău intenţionaţi. Ei se cor apropia, astfel, de vânzători un pic mai puţin conştiincioşi”, potrivit lui Thibaut Prévot, de exemplu ”un comerciant care nu este la curent cu reglementările”. ”Însă există tot mai puţini”, subliniază el.

Ei abordează de asemenea vânzători care cumpără ”rachete” din Europa de Est şi le importă în ”zone urbane franceze pentru a le vine cu amănuntul, pe telefonul mobil, în câteva ore”, declară Thibaut Prévot.

El spune că întreprinderea sa nu poate respecta un astfel de termen de livrare, care este opt-zece zile.

”Cunoaştem aceste reţele, în meseria noastră, de vreo 15 ani, însă ele au fost scoase la lumină de evenimentele recente”, declară el, referindu-se la violenţele urbane care au avut loc în Franţa la sfârşitul lui iuni şi începutul lui iulie.

Ministerul francez de Interne supraveghează aceste importuri şi le-a cerut prefecţilor, într-o telegramă, la 6 iulie, consultată de AFP, să controleze în mod sistematic vehicule în departamentele de la frontieră, cu scopul de a ”preveni importul de articole destinate unei utilizări ilegale”.

”Mi-am golit vitrina, am scos tot”, anunţă Christian, administratorul gigantului Pyrofolie's de la Paris, un magazin specializat în vânzarea de focuri de artificii.

Încă de la începutul revoltelor, administratorul a cunoscut o cerere şi numeroase apeluri telefonice în care era întrebat despre stocurile de focuri de artificii disponibile.

”Eu nu vreau necazuri. Poliţia trece mereu pe la noi, avem relaţii bune şi, civic vorbind, nu vreau ca marfa să fie folosită în astfel de lucruri”, declară Christian, care nu a dorit să-şi dezvăluie numele de familie.

Această decizie, pe care a luat-o din civism, ar putea să-l coste scump. El urmează să înregistreze pierderi ”între 5.000 şi 10.000 de euro”, însă nu a făcut estimări exacte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.