Poliţia din Oslo a anunţat, vineri, anchetarea lui Marius Borg Hoiby, fiul cel mare al prinţesei moştenitoare a Norvegiei, pentru mai multe capete de acuzare, inclusiv viol, agresiune sexuală şi vătămare corporală, după o anchetă de luni de zile într-un caz care a implicat un număr „de două cifre” de presupuse victime, relatează CNN.
Høiby, fiul prinţesei moştenitoare Mette-Marit şi fiul vitreg al prinţului moştenitor Haakon, a fost cercetat de când a fost arestat în mod repetat în 2024 pe fondul unor acuzaţii de viol şi al unor acuzaţii preliminare de vătămare corporală şi daune penale.
Avocatul poliţiei din Oslo, Andreas Kruszewski, a declarat că Høiby a fost cooperant în timpul interogatoriului poliţiei, care este acum încheiat. Probele în acest caz au fost obţinute din surse care includ mesaje text, declaraţii ale martorilor şi percheziţii ale poliţiei, a declarat procurorul.
Acuzaţiile includ un caz de viol cu contact sexual şi două cazuri de viol fără contact sexual, patru cazuri de agresiune sexuală şi două cazuri de vătămare corporală, a declarat Kruszewksi în cadrul unei conferinţe de presă.
„Nu pot intra în mai multe detalii cu privire la numărul victimelor din acest caz, dincolo de a confirma că este un număr cu două cifre”, a spus el.
Avocatul apărării, Petar Sekulic, într-un e-mail către The Associated Press, a declarat că Høiby „a luat în mod absolut acuzaţiile foarte în serios, dar nu recunoaşte nicio abatere în majoritatea cazurilor - în special cazurile privind abuzul sexual şi violenţa”.
Palatul regal nu a răspuns imediat la o solicitare trimisă prin e-mail de AP pentru a comenta. Palatul a fost citat de agenţia de presă norvegiană NTB, care a declarat că nu va face niciun comentariu în timp ce cazul îşi croieşte drum prin „procedurile normale”.
Cazul a fost o ştire de top în Norvegia, unde familia regală este populară.
Høiby, în vârstă de 28 de ani, a locuit anterior cu cuplul regal şi cu cei doi copii ai lor, prinţesa Ingrid Alexandra şi prinţul Sverre Magnus, dar acum locuieşte într-o casă separată din apropiere, potrivit lui Sekulic.
Høiby rămâne în libertate în aşteptarea unui eventual proces şi are dreptul la prezumţia de nevinovăţie până când o instanţă decide altfel.
Cunoscut cândva cu afecţiune drept „Micul Marius”, Høiby a crescut în ochii publicului, bucurându-se de aceeaşi bogăţie şi privilegii ca fraţii săi regali, deşi tatăl său biologic, Morton Borg, a făcut închisoare pentru droguri şi infracţiuni violente. Høiby a recunoscut consumul şi dependenţa de cocaină.
Viitoarea regină a Norvegiei a ţinut prima pagină a ziarelor în 2001, când s-a căsătorit cu Haakon pentru că era o mamă singură care trăise o viaţă agitată cu un partener care fusese condamnat pentru droguri.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.