Finlanda speră în continuare să adere la NATO în acelaşi timp cu Suedia, anunţă luni ministrul finlaldez de Externe Pekka Haavisto, după ce preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a evocat ipoteza acordării undei verzi numai Finlandei, nu şi Suediei, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Marea noastră dorinţă a fost şi este în continuare de a adera (împreună) cu Suedia”, declară într-o conferinţă de presă Pekka Haavisto.

Şeful diplomaţiei finaldeze subliniază că poziţia Finlandei în acest subiect este ”neschimbată”.

Preşedintele turc Recep tayyip Erdogan a sugerat pentru prima oară, duminică, faptuul că Turcia ar putea aproba candidatura Finlandei la NATO, dar nu şi pe a Suediei.

”Dacă e nevoie, putem transmite un mesaj diferit cu privire la Finlanda. Suedia va fi şocată când vom da un mesaj diferit cu privire la Finlanda”, a apreciat şeful statului turc.

Aceste declaraţii ”arată că există o voinţă a Turciei de a avnsa rapid în procesul (de aderare la) NATO, dacă este necesar”, în privinţa candidaturii finlandeze, sibliniază Pekka Haavisto.

 El anunţă că a avut contacte, între timp, cu omologii săi suedez şi turc, şi că şi-a exprimat dorinţa ca ratificarea Ankarei să nu fie scindată în două.

”Noi ne-am exprimat poziţia, pentru ca (candidaturile) Finlandei şi Suediei să fie ratificate împreună”, a subliniat ministrul finlandez.

Turcia a oprit marţi aderarea Suediei şi Finlandei la NATO, prin amânarea sine die a unei reuniuni tripartite, prevăzută iniţial la începutul lui februarie, în vederea ridicării obiecţiilor Ankarei faţă de aderarea celor două ţări nordice la Alianţa Nord-Atlantică.

Preşedintele turc a avertizat luni că Suedia, acuzată de Turcia de adăpostirea unor ”terorişti” kurzi, nu mai poate conta pe ”susţinearea” Ankarei, după ce un activist de extremă dreapta a ars un exemplar al Coranului la Stockholm.

Stockholmul a deplâns o faptă ”profund iresponsabilă”, şi-a exprimat ”simpatia” faţă de musulmani şio a subliniat că Constituţia suedeză împiedică interzicerea acestui tip de fapte, însă fără să potolească furia turcă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.