Prim-ministrul Estoniei, Kaja Kallas, insistă asupra faptului că ţări aliate, precum Germania, printre altele, să ofere mai mult echipament militar Ucrainei, relatează Belga.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Dacă toţi aliaţii ar fi livrat deja arme în ianuarie sau februarie, multe vieţi ar fi putut fi salvate”, a declarat ea pentru agenţia de presă germană dpa.

Estonia, una dintre cele mai mici ţări membre ale UE, livra deja arme Kievului chiar înainte de invazia rusă din 23 februarie. Potrivit statisticilor Institutului German de Economie Kiel, această ţară învecinată cu Rusia a susţinut Ucraina mai mult decât orice altă ţară din lume în ceea ce priveşte proporţia din produsul intern brut dedicat acestui scop.

În ceea ce priveşte livrarea de arme, în statisticile în cifre absolute, Estonia este, de asemenea, înaintea marilor economii europene precum Italia sau Spania.

Kallas insistă că armele nu servesc numai Ucrainei. „Nu este vorba doar de suveranitatea şi libertatea unei ţări din Europa, ci şi de securitatea întregii Europe”, a subliniat premierul eston.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.