Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a exercitat luni presiuni asupra autorităţilor saudite, pe care le-a provocat să ”demonstreze” că un jurnalist saudit dat dispărut a părăsit consulatul saudit de la istanbul, în urma unor informaţii despre asasinarea acestuia de către agenţi ai Riadului, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Conducătorii consulatului nu pot să scape spunând că el a părăsit consulatul, autorităţile competente trebuie să o dovedească”, a declarat Erdogan în cursul unei vizite la Budapesta, răspunzând unei întrebări despre misterul care învăluie dispariţia, la Istanbul a jurnalistului saudit critic Jamal Khashoggi.

”Dacă el a plecat de acolo, voi trebuie să probaţi acest lucru cu imagini”, a subliniat el.

Erdogan, după ce s-a limitat duminică să spună că aşteaptă rezultatele anchetei în curs cu privire la dispariţia, marţi, a lui Khashoggi, pare să sporească presiunea supra Riadului, care insistă că jurnalistul a părărsit consulatul de la Istanbul după ce a făcut demersuri administrative.

”Drumurile către şi dinspre aeroport sunt pe cale să fie examinate. Există oameni care au venit din Arabia Saudită. Parchetul este pe cale să examineze această problemă”, a continuat şeful statului turc.

Cu puţin înainte de declaraţiile lui Erdogan, presa turcă a dezvăluit că Ankara a cerut să fie percheziţionat consulatul saudit din Istanbul, într-o încercare de elucidare a misterului în centrul căruia se află dispariţia lui Khashoggi, în vârstă de 59 de ani.

Potrivit postului privat NTV, cererea a fost formulată pe lângă ambasadorul saudit la Ankara de către Ministerul turc de Externe, unde a fost convocat duminică - a doua oară în mai puţin de o săptpmână.

Prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman a invitat autorităţile turce încă de vineri să percheziţioneze consulatul în care a intrat marţi Jamal Khashoggi, dar de unde nu a mai ieşit niciodată, potrivit poliţiei turce.

Jurnalistul - un critic al puterii de la Riad care scria la cotidianul american The Washington Post (WP) - s-a dus la consulat pentru a efectua demersuri administrative în vederea apropiatei sale căsătorii.

Oficiali turci au afirmat sâmbătă seara că, potrivit primelor elemente ale anchetei, Khashoggi a fost asasinat înăuntrul consulatului.

Surse turce au afirmat că operaţiunea a fost efectuată de către un grup de 15 persoane care s-a dus la consulat după ce a sosit la Istanbul, cu două avioane, în aceeaşi zi.

CONSECINŢE ”DEVASTATOARE”

O manifestaţie a fost organizată în faţa consulatului, luni, la care au luat parte susţinători ai jurnalistului care agitau portretul acestuia peste care era scris mesajul ”Nu vom pleca fără Jamal Khashoggi”.

”Cerem eliberarea sa imediată dacă este în viaţă”, a declarat pentru presă Mohamed Okda, un consultant politic şi prieten al jurnalistului. ”Altfel, vrem să ştim ce i s-a întâmplat exact şi detalii a ceea ce s-a întâmplat”.

”Dorim ca situaţia sa să fie clarificată cât mai rapid posibil”, a declarat, la Paris, o purtătoare de cuvânt a Ministerului francez de Externe, Agnès von der Mühll.

Într-un editorial publicat în ediţia de duminică, Washington Post a îndemnat, de asemenea, ”să se ceară răspunsuri puternice şi clare” Arabiei Saudite.

”Dacă prinţul moştenitor nu răspunde cooperând deplin, Congresul trebuie, mai întâi, să suspende orice cooperare militară cu regatul”, consideră cotidianul.

Citând un oficial american informat în legătură cu această problemă de omologii săi turci, ziarul scrie că ”corpul lui Khashoggi probabil a fost tăiat şi pus în lăzi după care a fost transferat în afara ţării cu avionul”.

Senatorul american Lindsey Graham, un aliat al lui Donald Trump, a avertizat luni Arabia Saudită că, dacă informaţiile potrivit cărora jurnalistul saudit Jamal Khashoggi a fost asasinat se vor confirma, consecinţele vor fi ”devastatoare” asupra relaţiilor dintre Riad şi Washington.

Regatul saudit este necesar să dea ”răspunsuri cinstitte”, a apreciat alesul republican.

Khashoggi s-a exilat în Statele Unite anul trecut, temându-se să nu fie arestat după ce a criticat anumite decizii ale lui Mohammed bin Salman şi intervenţia militară a Riadului în Yemen.

Riadul promite o campanie de modernizare de când Mohammed bin Salman a fost desemnat moştenitor al tronului, în 2017. Însă represiunea disidenţilor, arestarea unor religioşi, unor personalităţi liberale şi activiste feministe s-a accentuat de atunci.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.