Principalul negociator american cu Coreea de Nord se află la Beijing, a anunţat marţi Ambasada Statelor Unite în China, în timp ce un oficial de rang înalt este de asemenea prezent în capitala chineză, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un purtător de cuvânt al ambasadei americane a confirmat pentru AFP că emisarul american Stephen Biegun se află la Beijing ”pentru a continua coordonarea SUA-China cu privire la politicile în legătură cu Coreea de Nord”.

În paralel, agenţiile de presă sud-coreeană Yonhap şi japoneză Kyodo relatează că un oficial nord-coreean de rang înalt a sosit marţi dimineaţa pe aeroportul din Beijing de la Phenian.

Potrivit celor două agenţii, ar fi vorba despre vicepreşedintele Partidului Muncitorilor din Coreea Ri Su Yong, însărcinat cu Afaceri Internaţionale în cadrul partidului unic din Coreea de Nord.

Agenţia de presă nord-coreeană KCNA a anunţat la rândul său că Ri Su Yong a părăsit Phenianul marţi, pentru a se duce în vizită în Laos - ceea ce explică trecerea sa pe la Beijing, în vederea schimbării avionului.

Nimic nu permite să se speculeze cu privire la o întâlnire între Biegun şi vizitatorul de la Phenian.

Prezenţa lor concomitentă la Beinjing, principalul aliat al regimului nord-coreean, are loc la o lună de la summitul de la Hanoi între dictatorul nord-coreean Kim Jong un şi preşedintele american Donald Trump.

Acest summit s-a soldat cu un eşec, însă Phenianul şi Washingtonul şi-au exprimat intenţia de a continua discuţiile.

Stephen Biegun a anunţat între timp că Statele Unite nu vor o ”denuclearizare” treptată a Coreei de Nord, ci o dezarmate nucleară totală şi rapidă, în schimbul unei ridicări a sancţiunilor.

Adjunctul ministrului nord-coreean de Externe Choe Son Hui a dat asigurări, la rândul său, săptămâna trecută, că Phenianul ”nu are vreo intenţie să cedeze solicitărilor Satelor Unite”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.