Emiratele Arabe Unite (EAU) îşi redeschid joi ambasada la Damasc, a anunţat un reprezentant guvernamental sirian, la şapte ani după întreruperea relaţiilor diplomatice în semn de protest faţă de reprimarea manifestanţilor de către puterea siriană care au declanşat războiul sângeros în Siria, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La cererea Ministerului Afacerilor Externe (...), Ministerul sirian al Informaţiilor a invitat jurnalişti să acopere redeschiderea Ambasadei (EAU) la Damasc astăzi (joi)”, a declarat pentru AFP, sub protecţia anonimatului, un reprezentant al Ministerului sirian al Informaţiilor.

După ani de boicot diplomatic, această iniţiativă pare să fie un pas în plus către o normalizare a relaţiilor între Siria, devastată de un război sângeros din 2011, şi ţări arabe.

La 16 decembrie, preşedintele sudanez Omar al-Bashir a efectuat o vizită la Damasc, unde a fost primit de preşedintele sirian Bashar al-Assad.

Aceasta a fost prima vizită a unui şef de stat arab în capitala siriană din 2011.

Redeschiderea Ambasadei EAU, un stat arab care i-a susţinut pe opozanţii lui al-Assad constituie o victorie diplomatică a preşedintelui sirian, comentează Reuters.

Ambasada EAU a fost închsă din primele luni ale evenimentelor din 2011.

EAU nu au comentat pe această temă.

O notă a Ministerului sirian al Informaţiilor invita jurnlişti să acopere evenimentul la ora locală 13.30, la sediul ambasadei, situat în cartierul Abu Rummaneh în capitala siriană.

EAU au susţinut grupări insurgente care luptă împotriva lui al-Assad, însă rolul lor a fost mai puţin important decât al Arabiei saudite, Qatarului sau Turciei, subliniază rebelii.

La aproape opt ani de la izbucnirea conflictului, preşedintele sirian a recăpătat controlul asupra celei mai mari părţi a Siriei, cu susţinerea în principal a Rusiei, Iranului şi unor grupări susţinute de Iran precum mişcarea islamistă libaneză Hezbollah.

Liga Arabă a suspendat Siria din organizaţie în 2011.

Secretarul general al Ligii Arabe, diplomatul egiptean Ahmed Aboul Gheit, aprecia în aprilie că decizia suspendării Siriei a fost ”pripită”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.