Echipa de inspectori ai Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) a părăsit Kievul şi se îndreaptă spre centrala nucleară Zaporojie, ocupată de ruşi, din sud-estul Ucrainei, a declarat, miercuri, directorul general al AIEA Rafael Grossi reporterilor, relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”După şase luni de eforturi, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) se mută în centrala nucleară Zaporojie”, a declarat Grossi.

El a subliniat că misiunea AIEA trebuie să îndeplinească ”o sarcină foarte importantă acolo” şi ”să ”evalueze situaţia, să contribuie la stabilizarea situaţiei cât de mult poate”.

”Sunt foarte conştient de relevanţa acestui moment. Suntem pregătiţi, AIEA este pregătită”, a adăugat el.

Grossi conduce o delegaţie de 14 experţi care vor inspecta instalaţia, în timp ce temerile cresc cu privire la un potenţial accident nuclear pe fondul bombardamentelor recente din zonă.

”Mergem într-o zonă de război, într-un teritoriu ocupat. Acest lucru necesită garanţii explicite nu numai din partea Federaţiei Ruse, ci şi din partea Republicii Ucraina. Şi am reuşit să asigurăm garanţiile”, a conchis el.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.